Viețile oamenilor nu trebuie să fie nici tolerate, nici acceptate, nici înțelese. Ele există. Universul intrinsec al fiecăruia dintre noi ne definește întru totul. În el își fac loc atât trăirile profunde, momentele de cădere și ideea de fericire, cât și interacțiunile pe care le avem cu ceilalți. Nu e nimic de înțeles, de acceptat sau de tolerat în fapul că exiști, și dacă lucrul ăsta se întâmplă, măcar să trăim la maximul potențialului nostru, valorificându-ne întru totul aspectele care ne definesc și care ne fac să fim noi, conglomeratul de proprietăți camuflat de numele pe care îl purtăm. Nimic nu ar trebui să intervină vreodată între om și fărâma magică de identitate care există în sine. Cred că trăim ca să ne construim, să săpăm neîncetat până în miezul ființelor noastre, cred că trebuie să ne valorificăm fiecare aspect al personalității, pe care știm sau simțim că îl deținem.
Există anumite elemente care pot fi puse cu greu în cuvinte și după care aștepți uneori ani întregi, poate chiar vieți. Există lucruri care nu sunt simple și care se ascund în noi, pe care le simțim vibrând în același ritm în care ne bate și inima; sunt lucruri cu care învățăm, de nevoie, să trăim. Sunt lucruri fără de care noi înșine nu am fi: ne-au urmărit creșterea, ne-au împlinit transformarea, există lucruri pe care le purtăm în noi, adesea tăcute și misterioase, de la care am învățat mult mai mult decât au reușit să ne învețe părinții și școlile. Există fascinante vibrații care ne străbat în fiecare minut trupul, există ceva asemenea unei perle strălucitoare și imateriale care s-a format treptat înlăuntrul nostru. Există lucruri care te definesc și care n-au nevoie de cuvinte pentru a fi explicate. Și există tăceri care ne închid în miezurile lor și care ne fac uneori să ne consumăm eurile, în anumite nopți în care vântul tomnatic intră în viteză pe geamul lăsat deschis, în întunericul nopții. Și acesta există, la rândul lor, precum viețile oamenilor, precum tăcerile în care ne afundăm, precum acele lucruri misterioase care ne guvernează viețile interioare. Și pe cât de nebunească e ideea de a nega toate aceste lucruri, pe atât de palpitantă pare a fi aceea de a-ți lua viața în piept și de a merge mai departe lăsând libere lucrurile pe care le-ai ținut până acum în umbră pentru că n-ai știut cum să le faci să sune frumos. Acum nu mai contează asta.